Cum a fost pedepsit Albert şi ce a învăţat din asta
La şedinţa cu părinţii de luni, doamna ne-a spus că va face două mici excursii cu copiii săptămâna aceasta: o vizită la Muzeul Satului şi o alta la staţia de pompieri. Apoi, ne-a atras...
La şedinţa cu părinţii de luni, doamna ne-a spus că va face două mici excursii cu copiii săptămâna aceasta: o vizită la Muzeul Satului şi o alta la staţia de pompieri. Apoi, ne-a atras...
Aris e la vârsta la care încep să îi răsară, timid, dinţişorii de lapte, în vreme ce Albert şi-i pierde pe ai lui. La fel de timid. În cazul celor doi dinţi de jos, trecerea n-a fost...
Nu ştiu la voi cum e, dar de când am doi copii, până ies din casa să merg oriunde, am impresia că nu mai ies în veci. Adică, nu mai poţi spune: “Hai, dăm o fugă până-n parc. În...
Stiu ca proaspetele mamici nu ma cred, insa mai tarziu veti ajunge sa regretati ca nu aveti bebelusi mici fiindca sunt cateva lucruri minunate care nu se pot intoarce.
Desi este mai rar trecuta pe lista cu efecte secundare din timpul sarcinii, migrena este una din problemele pe care le aduce sarcina.
Toate femeile au, cel putin o data in viata, probleme cu regularitatea menstruatiei. In perioada varstei fertile cauzele unei menstruatii neregulate sunt determinat de: stres, deficit de...
Am pus la cale pentru voi un concurs cu un premiu fantastic: un voucher pentru copilul tau in valoare de 4000 lei, cu care sa ii cumperi un nou dormitor de la Flexa, companie de mobilier din lemn...
Pestele reprezinta un aliment important in alimentatia femeilor insarcinate, dar cu toate acestea da batai de cap viitoarelor mame deoarece acizii grasi omega-3 benefici dezvoltarii fatului, vin la...
Te poti rasfata cu aceasta bunatate simpla si gustoasa. Este un desert simplu, dar inedit. Pastele cu ciocolata pot sa fie alaturi de un pahar de lapte o cina perfecta pentru o femeie insarcinata.
Este esential ca in aceasta perioada de toamna copilul tau se beneficieze de toata bogatia de fructe si legume specifice sezonului. Toate fructele sunt bineveite si trebuie incluse in dieta...